CCR a declarat constitutionala legea incompatibilitatii. Asta inseamna ca Inalta Curte are toate sansele sa-l declarare pe Klaus Iohannis incompatibil in dosarul pe care i l-a intentat ANI. Daca ICCJ va da acest verdict, Iohannis nu va mai fi președinte, iar susținerile mele asupra persecuției religioase la care sunt supuși lutheranii se adeveresc, dincolo […]
Volumul reunește texte cu teme sociale și umane actuale, abordând subiecte precum diversitatea, criza locativă, adolescența, iubirea și relațiile de familie. Piesele au tonuri de tragicomedie, dramă și comedie romantică. Proiectul face parte dintr-un demers internațional de promovare a dramaturgiei spaniole contemporane. Într-o zi de iulie poți să te răcorești cu teatrul. Chiar și teatru […]
Vladimir Putin a declarat un armistițiu unilateral de Paște în Ucraina, valabil timp de 30 de ore. Încetarea focului a fost anunțată de sâmbătă ora 16:00 până duminică ora 22:00 (ora Regatului Unit). Decizia vine pe fondul presiunilor internaționale pentru reluarea discuțiilor de pace între Moscova și Kiev. ȘTIREA INIȚIALĂ Potrivit Kremlinului, Putin a ordonat […]