
Potrivit unui comunicat al DNA, Viorel Hrebenciuc, lider al grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor, membru al Comitetului Executiv Naţional al PSD şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi-ar fi folosit influenţa faţă de Dan Şova în scopul de a-l determina să iniţieze o propunere legislativă privind amnistia şi graţierea unor pedepse. Adică nu mai este permisă influența în partid.
Procurorii susţin că, pe parcursul unei întâlniri, cei doi au discutat în detaliu despre acuzaţiile aduse lui Viorel Hrebenciuc în dosarul legat de retrocedarea terenurilor, despre condiţiile de incriminare a acestor fapte şi despre riscul de a fi condamnat.
De multe ori ne punem întrebarea: cât de sănătoși la cap sunt cei care consumă banul public? Răspunsul, este straniu: În țara aceasta cei care nu au inițiativă consumă banul public, pentru că medicii și spitalele nu consumă bani publici, fondurile le sunt tăiate. Rămâne deci aparatul de stat acuzatorial care consumă bani și se transformă într-o monstruozitate.
Potrivit Constituției și Legilor în vigoare, legiuitorul îl constituie Parlamentul format din deputați și senatori, care au libera inițiativă în a propune legi (individual sau asumat de mai mulți inițiatori).
Cu alte cuvinte DNA interzice deputaților PSD să se consulte unul cu altul, inclusiv partidul ca mecanism să funcționeze. Ba mai mult DNA cere justiției să fie pedepsiți parlamentarii pentru că au îndrăznit să discute despre o inițiativă de lege.
Oameni buni, dragi cititori, am încercat în editorialele mele să nu ating astfel de subiecte, dar este atât de revoltător, riscăm să nu mai avem stat de drept. Am dreptul să mă întreb eu, am acest drept, să întreb dacă procurorul care a emis un astfel de comunicat și care a demarat ancheta, e …? E dreptul meu să întreb și să aflu dacă este sau nu . Acuzația adusă este o cutumă neprevăzută de legea penală, astfel încât numai conținutul acuzației a compromis iremediabil reputația DNA.
Marius Leontiuc





ba da se consuma banii publici, nu ati vazut ce vila are fata lu… stim noi