Cu siguranţă că în contextul scandalurilor actuale care au în prim plan defrişările abuzive din ţara noastre, mulţi români s-au întrebat unde este anume este pădurea cu cei mai bătrâni arbori din România. Ei bine, o astfel de pădure există şi până în prezent a scăpat de măcelul drujbelor şi topoarelor. http://www.descopera.ro/mari-intrebari/13366544-unde-este-cea-mai-batrana-padure-din-romania
Cultural
Grădiștea, locul unde dealul
Comuna vâlceană Grădiștea este una dintre vechile fortificații dacice, aici existând o cetate care străjuia drumul ce ducea spre Sarmisegetuza și pe care dacii, iar ulterior romanii, l-au folosit ca și cale comercială, fiind cel mai scurt drum dinspre Transilvania spre Dunăre.Din vechea cetate azi nu mai sunt decât ruinele și, câteodată, pasionații de […]
ȘAPTE MINUNI ale lumii. Un loc din România este printre ele
Cu toții am auzit de Colloseum, Tah Mahal sau Marele Zid Chinezesc, însă există minuni ale arhitecturii moderne mai puțin cunoscute publicului, dar nu mai puțin spectaculoase. Jurnaliștii de la BBC au întocmit o listă de șapte edificii impunătoare, dar nu foarte populare, iar Casa Poporului este printre ele.Palatul Parlamentului din București măsoară 270 […]
BISERICILE romanesti, adevarate CAPCANE ALE MORTII! Vezi ce PERICOL ii paste pe credinciosi
Constructia defectuoasa, nepasarea si reticenta preotilor la aplicarea masurilor de prevenire a incendiilor transforma bisericile romanesti in adevarat in adevarate capcane ale mortii. Controalele inspectoratelor pentru situatii de urgenta au constatat in fiecare an nereguli majore in sute de lacasuri de cult, insa nimic nu se schimba. Poate cea mai grava neregula constatata de […]
Viata celebrului fizician Otto Stern
Otto Stern (n. 17 februarie 1888 la Sohrau, actualmente Żory in Polonia – d. 17 august 1969 la Berkeley, California) a fost un fizician german american.Impreuna cu Walther Gerlach, a efectuat experimentul Stern-Gerlach; rezultatele acestuia au pus in evidenta proprietati ale sistemelor microscopice (electroni si atomi) care nu pot fi explicate in cadrul fizicii […]
Povestea fizicianului Karl Manne Georg Siegbahn
Karl Manne Georg Siegbahn (n. 3 decembrie 1886 – d. 26 septembrie 1978) a fost un fizician suedez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizica in 1924 pentru cercetarile si descoperirile sale in domeniul spectroscopiei razelor X.Nascut in Örebro, Suedia, Siegbahn si-a obtinut doctoratul la Universitatea Lund in 1911, cu o lucrare intitulata Magnetische Feldmessungen […]
Contributiile aduse in domeniul fizicii de catre André-Marie Ampère
André-Marie Ampère (20 ianuarie 1775 – 10 iunie 1836), a fost un fizician si matematician francez.A descopeoperit legea interactiei curentilor electrici (1820) si a propus ipoteza curentilor moleculari pentru explicarea magnetismului corpurilor, fiind considerat unul dintre principalii fondatori ai electromagnetismului.Ampère a realizat studii privind interactiunea reciproca a curentilor si magnetilor, apoi a curentilor asupra […]
Hans Christian Ørsted si electromagnetismul
Hans Christian Oslash (n. 14 august 1777, d. 9 martie 185 1) a fost un fizician si chimist danez, care a influentat filosofia post-kantiana si progresul stiintei in secolul al XIX-lea. Este cunoscut pentru descoperirea relatiei dintre electricitate si magnetism cunoscuta ca electromagnetism.Prima legatura intre magnetism si electricitate este facuta in 1820. Pe cand […]
Obiectul ciudat ce ar putea proveni de pe legendara insula Atlantida. Detaliul care i-a pus pe ganduri pe cercetatori
39 de lingouri dreptunghiulare au fost recuperate dintr-o epava, care dormita de 2600 de ani in apele din largul Siciliei. Ambarcatiunea a fost descoperita in 1988 si potrivit arheologilor ar fi provenit din Grecia sau Asia Mica.Cand au analizat metalul misterios, arheologi italieni si-au dat seama ca acesta seamana cu legendarul oricalc, asociat in […]
Descoperire ULUITOARE intr-un mormant din Siberia
O echipa de arheologi si de paleoantropologi a anuntat descoperirea intr-un mormant preistoric din Siberia a unei tinere femei care a murit in timpul nasterii, impreuna cu cei doi gemeni pe care urma sa-i aduca pe lume, moarte produsa in urma cu aproximativ 7.700 de ani. Acesta este cel mai vechi caz cunoscut de […]










