Șeful diplomației chineze, Wang Yi, va efectua în perioada 2–8 iulie o vizită oficială în Danemarca, Suedia, Finlanda și Norvegia, unde va avea discuții cu omologii săi, în cadrul unui turneu menit să consolideze relațiile bilaterale dintre China și statele nordice, a anunțat purtătorul de cuvânt al MAE chinez, potrivit Reuters. Potrivit Beijingului, vizita face […]
Etichetă: diplomatic
Statele membre iau în considerare „dezmembrarea” serviciului diplomatic al Uniunii Europene
Franța și Germania discută, alături de alte state membre ale Uniunii Europene, posibile modificări ample ale serviciului diplomatic al blocului comunitar, în contextul unor nemulțumiri privind funcționarea actuală a acestuia și coordonarea politicii externe europene. Una dintre opțiunile aflate în analiză ar viza chiar restructurarea Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE), instituția creată în urmă […]
Marco Rubio face prima sa vizită oficială în India. Secretarul de stat al SUA va avea un turneu diplomatic de patru zile, pentru a consolida relațiile cu New Delhi
Marco Rubio a sosit în India într-o vizită oficială de patru zile, prima de la preluarea mandatului, în contextul în care Statele Unite încearcă să consolideze relația bilaterală cu New Delhi după tensiunile comerciale recente generate de politicile tarifare ale Administrației Trump, potrivit Deutsche Welle. Vizita are loc înaintea reuniunii ministeriale a formatului strategic indo-pacific […]
Mohammed Bin Salam și Volodimir Zelenski au o întâlnire oficială la Jeddah: sprijin diplomatic și investiții pentru Ucraina
Prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-au întâlnit pe 10 martie 2025. Ucraina încearcă să-și consolideze sprijinul internațional în fața agresiunii ruse și să atragă noi investiții pentru reconstrucție. Riadul a oferit ajutor financiar și umanitar Ucrainei și a găzduit summituri pentru pace. Întâlnirea ar putea semnala un […]



