Azi in cadrul intalnirii Biroului Permanent al Senatului cu delegatia Fondului Monetar International, i-am propus lui Jeffrey Franks sa sustina reducerea TVA la alimentele de baza. Majoritatea statelor europene practica un TVA redus pentru produsele alimentare de baza. Aceasta masura asigura efecte benefice multiple: diminueaza evaziunea fiscala, asigura venituri suplimentare la buget, incurajeaza consumul si stimuleaza […]
Etichetă: fmi
„Prima mașină", motiv de dispută cu FMI
Experţii FMI și Guvernul nu reușesc să se pună de acord asupra unor teme, după discuţiile purtate de delegaţia organismului internaţional cu diverşi miniştri.Surse apropiate negocierilor spun că trei dintre teme vizează sectorul energiei. De exemplu, oficialii FMI cer autorităţilor să reia creşterea preţului gazelor pentru populaţie din aprilie şi nu din vară, aşa […]
Ultima zi de negocieri cu FMI. Experții Fondului se întâlnesc, luni dimineață, cu premierul Victor Ponta
Delegaţia Fondului Monetar Internaţional se întâlneşte, luni dimineaţă, cu premierul Victor Ponta. După două săptămâni de evaluare, experţii internaţionali au mai multe obiecţii faţă de trei probleme ce ţin de energie şi de programul „Prima Maşină”, pe care nu îl http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Economie/Stiri/Ultima+zi+de+negocieri+cu+FMI+Expertii+Fondului+se+intalnesc+lun
Rezultatul negocierilor cu FMI, după întâlnirea cu Ponta. Probleme la preţul gazelor şi CE Hunedoara
Rezultatul negocierilor cu FMI şi CE va fi cunoscut doar luni, după ce delegaţia comună se va întâlni cu premierul Victor Ponta, întrucât în negocierile de sâmbătă nu s-a ajuns la un acord privind mai… http://www.businessmagazin.ro/actualitate/rezultatul-negocierilor-cu-fmi-dupa-intalnirea-cu-ponta-probleme-la-pretul-gazelor-si-ce-hunedoara-13809221
FMI vine la Bucureşti pe 27 ianuarie, pentru a treia evaluare a acordului cu România
O delegaţie a FMI va face o vizită la Bucureşti în perioada 27 ianuarie-10 februarie, pentru consultări şi a treia evaluare a acordului stand-by cu România, aprobat în septembrie 2013, a declarat miercuri… http://www.antena3.ro/politica/fmi-vine-la-bucuresti-pe-27-ianuarie-pentru-a-treia-evaluare-a-acordului-cu-romania-280581.html
O delegaţie a FMI, în vizită la Bucureşti în perioada 27 ianuarie – 10 februarie
O delegaţie a FMI va face o vizită la Bucureşti în perioada 27 ianuarie-10 februarie, pentru consultări şi a treia evaluare a acordului stand-by cu România, aprobat în septembrie 2013, a declarat miercuri… http://www.mediafax.ro/economic/o-delegatie-a-fmi-in-vizita-la-bucuresti-in-perioada-27-ianuarie-10-februarie-13778736
Ponta: În toamnă decidem dacă mai facem un nou acord cu FMI şi în ce formă îl facem
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că Guvernul doreşte să închei cu bine actualul acord cu FMI, astfel încât în toamnă să poată decide dacă mai face un nou acrod şi în ce formă îl va face. http://www.mediafax.ro/economic/ponta-in-toamna-decidem-daca-mai-facem-un-nou-acord-cu-fmi-si-in-ce-forma-il-facem-13774109
Guvernul va negocia cu experţii FMI şi CE un deficit 2-2,1% din PIB pentru co-finanţări şi armată
Guvernul va negocia cu experţii FMI şi CE, care sosesc marţi la Bucureşti, un deficit pentru 2015 de 2-2,1% din PIB, procentajul suplimentar de 0,6-0,7% urmând să fie utilizat exclusiv pentru armată şi… http://www.mediafax.ro/economic/guvernul-va-negocia-cu-expertii-fmi-si-ce-un-deficit-2-2-1-din-pib-pentru-co-finantari-si-armata-13676601
Dan Voiculescu: FMI confirmă că austeritatea nu e bună. Ar fi nedrept să nu plătească nimeni
FMI recunoaşte abia acum că măsurile de austeritate luate pe timp de criză au fost o greşeală. Confirmarea vine la patru ani de când Dan Voiculescu atrăgea atenţia că tăierea pensiilor şi salariilor este o… http://www.antena3.ro/romania/dan-voiculescu-fmi-confirma-ca-austeritatea-nu-e-buna-ar-fi-nedrept-sa-nu-plateasca-nimeni-273382.html
Reuters: FMI cere României să nu pună în pericol progresele din ultimii ani
Fondul Monetar Internaţional a cerut marţi României să nu pună în pericol progresele realizate în ultimii ani în privinţa ţinerii sub control a cheltuielilor, în condiţiile în care guvernul condus de Victor… http://www.antena3.ro/economic/reuters-fmi-cere-romaniei-sa-nu-puna-in-pericol-progresele-din-ultimii-ani-273311.html







