CJUE in cauza C – 26/13 (Arpad Kasler contra OTP). Favorabil consumatorilor.
CJUE a statuat, la pct. 57-59 : clauza care stabileste denominarea platilor in moneda straina dupa un curs majorat fata de cel de la data acordarii creditului nu face parte din pret si, deci, poate fi analizata sub raportul caracterului abuziv. Pe romaneste, aceasta clauza poate fi considerata abuziva, urmind ca instanta nationala care constata acest caracter sa o lase fara efect.
Asadar, litigiile in care se cere inghetarea cursului la data acordarii creditului pot fi cistigate.
In cazul creditelor in franci elvetieni, diferenta intre cursul de schimb de la data semnarii contractului si cel de la data platii ratelor este, deseori, de peste 100%. Intrucit diferenta este atit de mare, contractul nu a fost negociat, iar banca a ascuns informatii esentiale relative la riscul de depreciere a monedei nationale, este evident ca e vorba de o clauza ce provoaca un dezechilibru seminificativ, deci este abuziva.
Interesant este ca speta nu se refera doar la creditele in franci elvetieni, ci si la orice alte credite in “moneda straina”, in cazul carora exista o diferenta de curs intre cumpararea si vinzarea valutei, diferenta care ar fi defavorabila consumatorului.
Decizia in cauza mai spune si ca nu e suficient ca termenii in care se exprima clauzele contractuale, inclusiv cele relative la pret, sa fie inteligibile din punct de vedere gramatical, ci si sa fie intelegibile din punct de vedere juridic, adica orice consumator cit de cit diligent, sa poata sa isi cunoasca obligatiile si sa poata sa aprecieze consecintele economice negative pe care le risca din faptul incheierii contractului cu banca (pct. 73). Contractul trebuie sa expuna in mod transparent functionarea concreta a mecanismului de schimb al monedei straine, astfel incit consumatorul sa poata sa evalueze, pe baza unor criterii clare si inteligibile, consecintele economice care rezulta din faptul semnarii contractului (pct. 75).
In fine, interesant este ca decizia din cauza C -26/13 (Kasler vs. OTP) statueaza ca instantei nationale nu ii este permis, in cazul in care constata o astfel de clauza abuziva, sa anuleze contractul in ansamblul sau, ci doar clauza de denominare, intrucit altfel consumatorul ar fi grav prejudiciat, ceea ce ar insemna rasturnarea scopului directivei, scop prevazut la art. 7 din Directiva 93/13 (sanctionarea profesionistului si prevenirea abuzului de putere economica).
In fine, cei care sunt pe cale de a fi executati ori au fost executati silit, pot si ei sa formuleze actiuni invocind clauze abuzive, numai ca acestea sunt cauze individuale, care nu pot fi organizate ca procese colective.
În consecință, guvernul poate emite ordonanță de urgență în materie fiscală prin obligarea convertirii și tot odată cei care v-ați împrumutat în franci elvețieni, vă puteți adresa deja instanței în baza hotărârii CJUE, CJUE (Curtea de Justiție a Uniunii Europene) fiind instanța supremă europeană a cărei hotărâri sunt considerate legi comunitare (art. 267-273 TFUE) și au prioritate în fața oricărei dispoziții contrare din dreptul intern (CJUE c-106/77).




